Bărbat reținut în cazul tânărului găsit mort în pensiunea părinților săi din Costinești

Bărbat reținut în cazul tânărului găsit mort în pensiunea părinților săi din Costinești
Publicat: 27/07/2013, 09:55
Actualizat: 18/06/2018, 06:50

Un bărbat a fost reținut de polițiști în cazul tânărului care, în 19 iulie, a fost găsit inconștient, cu o lovitură puternică la cap, în pensiunea părinților săi din Costinești, și care a murit apoi la spital, suspectul fiind un apropiat al victimei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, Mihai Oltean, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în 19 iulie, în stare de inconștiență, cu o lovitură puternică la cap, în pensiunea părinților săi din Costinești. El a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în comă, în urma unor fracturi craniene, dar, cu toate eforturile medicilor, a decedat în unitatea sanitară.

Oamenii legii au stabilit, ulterior, că bărbatul a petrecut noaptea de 18 spre 19 iulie în compania a două femei și a unui prieten, iar spre dimineață au plecat cu mașina decapotabilă a lui Oltean, la volan aflându-se însă prietenul său.

În timp ce se deplasau pe strada Tineretului din Costinești, Mihai Oltean s-a ridicat în picioare, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut pe șosea, lovindu-se la cap.

După cădere, șoferul l-a urcat pe Oltean în autoturism și l-a dus în camera pensiunii unde a fost găsit a doua zi, fără a anunța incidentul la Poliție.

Acesta a fost reținut de oamenii legii și este cercetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×